Daune morale in caz de vatamare corporala sau deces
Prejudiciile nepatrimoniale pot fi definite ca acele consecinte daunatoare, fara valoare economica, reprezentand durerea psihica provocata prin vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane sau prin atingerea adusa drepturilor aferente personalitatii unui cetatean sau unei persoane juridice.
Acoperirea acestor prejudicii se asigura prin compensarea lor cu plata unor sume de bani (daune morale) pentru trauma suferita, iar nu prin reparare, acestea neavand o valoare materiala si fiind imposibil de acoperit in totalitate printr-o suma de bani. Normele eticii si echitatii interzic in principiu acordarea de despagubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufleteasca este incompatibila cu un echivalent banesc. Este insa justificata acordarea unor compensatii materiale acelor persoane ale caror posibilitati de viata familiala si sociala au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite savarsite de alte persoane. Aceste compensatii sunt destinate sa creeze conditii de viata care sa aline intr-o oarecare masura suferintele psihice ale victimei.
Daunele morale pot fi clasificate astfel:
a) daune morale constand in dureri fizice sau psihice numite pretium doloris;
b) suferintele psihice determinate de cauzarea mortii unei persoane iubite sau a unei rude apropiate, ori de ranirea, mutilarea, desfigurarea sau imbolnavirea grava a acesteia sunt denumite si prejudicii prin ricoseu, iar despagubirea datorata pentru repararea acestora se numeste pretium affectionis;
c) prejudiciul estetic cuprinde toate vatamarile si leziunile ce aduc atingeri armoniei fizice sau infatisarii persoanei, despagubirile datorate pentru a-l repara denumindu-se “pretium pulchritudinis”;
d) prejudicul de agrement reprezinta restringerea posibilitatilor victimei de a se bucura de viata, de a avea parte din plin de satisfactii materiale si spirituale pe care aceasta i le poate oferi (acest prejudiciu a fost calificat drept prejudiciu hedonist – de la „hedone”= „placere”, in limba greaca)
In noul cod civil, art. 1391 vorbeste despre ”Repararea prejudiciului nepatrimonial”ceea ce reprezinta, fara indoiala, un veritabil progres fata de vechea reglementare:
”(1) In caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, poate fi acordata si o despagubire pentru restrangerea posibilitatilor de viata familiala si sociala.
(2) Instanţa judecatoreasca va putea, de asemenea, sa acorde despagubiri ascendentilor, descendentilor, fratilor, surorilor şi sotului, pentru durerea incercata prin moartea victimei, precum şi oricarei alte persoane care, la randul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea prejudiciu.(…)
(4) Dreptul la despagubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.”
Ordinele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor sunt repere clare pentru stabilirea conditiilor de acordare atat a daunelor materiale, cat si a celor morale, in caz de vatamare corporala sau deces al unei persoane in urma unei accident rutier, cat si pentru stabilirea limitelor maxime pe care o societate de asigurare RCA le poate suporta.
Ordinul CSA nr. 14/2011, in vigoare in acest moment, stabileste la art. 24, punctul 2 lit. b):
“pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse in anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru accidente produse incepand cu anul 2012, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naionala a Romaniei”.
Noul Cod civil nu stabileste si criterii pentru evaluarea prejudiciilor nepatrimoniale, de aceea in practica va trebui sa se apeleze in continuare la criteriile stabilite de doctrina si jurisprudenta. Cuantumul daunelor trebuie apreciat in mod liber si suveran de magistrat, atat in raport cu aprecierea subiectiva privind gravitatea cauzarii suferintelor psihice sau fizice partii vatamate, cat si in raport cu datele obiective care certifica acest fapt, indeosebi: gravitatea vatamarilor, durata si caracterul ireversibil al acestora, urmarile pe care le au sau le pot avea asupra posibilitatilor de realizare profesionala si familiala a victimei etc.
In cadrul criteriilor orientative de apreciere a daunei morale, identificate de doctrina, cele mai relevante sunt:
importanta valorii lezate prin savarsirea faptei ilicite;
personalitatea victimei;
situatia profesionala a acesteia (criterii generale), dar şi:
gravitatea si intensitatea durerilor fizice si psihice;
repercusiunile prejudiciului asupra situatiei sociale a victimei – inclusiv in plan profesional si familial;
existenta unor stranse legaturi afective intre victima si anumite persoane,
precum si rangul obligatiei de intretinere, dar, in mod special, existenta unor stranse legaturi de afectiune intre reclamant si victima, la momentul decesului acesteia (criterii speciale).
In legatura cu natura daunelor morale, asa cum se desprinde din literatura juridica si din practica judiciara, acestea, in principiu, nu se concretizeaza intr-o stare de fapt, ci se mentin la nivelul trairilor psihice. Evaluarea acestora, chiar atunci cand existența lor este evidenta, de regula nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morala fiind externa realitatilor materiale si intinderea ei nu poate fi determinata decat prin aprecieri, desigur nu arbitrar, dar nici pornind de la criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective in care rolul hotarator il are posibilitatea de orientare a instantei in cunoasterea sufletului uman si a reactiilor sale.
