Afaceri

Diferenta dintre salariu brut si net

Recomanda informatia!

Fiecare angajat este recompensat pentru munca sa cu un salariu. Suma finala, cu care ajunge acasa dupa o luna de munca, se numeste salariu net. Acesta rezulta dupa scaderea din salariul brut a impozitului pe salariu si a contributiilor obligatorii retinute in sarcina angajatului.

Salariul de baza, numit si remuneratie, retributie, indemnizatie sau solda (in cazul militarilor), reprezinta baza de calcul a celorlalte drepturi ale angajatului: sporuri, indemnizatie de conducere, salariul de merit, bonusurile etc.). Salariul brut include, pe langa salariul de baza (numit si salariu de incadrare, salariu tarifar, salariu de pornire), sporurile, adaosurile si contributiile datorate de salariat.

Sporurile se acorda in functie de conditiile de desfasurare a activitatii, de timpul de munca si de vechime. Adaosurile la salariu, primele, ajutoarele sociale si tichetele de masa si cadou sunt stabilite prin negociere si sunt, de asemenea, stipulate in contractul colectiv de munca.

Calculator salariu: cum se ajunge de la salariu brut la net

Salariul net este suma rezultata prin scaderea din salariul brut a impozitului pe salariu, in cota de 10%, si a contributiilor obligatorii in sarcina salariatului: contributia individuala de asigurari sociale CAS – 25% (din care 3,75% se distribuie la fondul de pensii private) si contributia de asigurari sociale de sanatate CASS – 10%.

Din 2019 salariul minim brut garantat in plata in Romania este de 2080 de lei pe luna (fara sporuri si adaosuri). Salariul net aferent salariului minim pe economie este de 1263 de lei.

Tot de la inceputul anului 2019 a intrat in vigoare salariul minim diferentiat, raportat la studii superioare. Acesta este de 2350 de lei si se acorda cu conditia ca angajatul sa aiba cel putin un an vechime in domeniul studiilor absolvite. In acest caz, salariul net este de 1414 lei.

In domeniul constructiilor, salariul minim brut garantat este de 3000 de lei pe luna. Angajatii din acest domeniu sunt scutiti de impozitul pe venit, de CASS, iar CAS s-a redus cu 3,75%. Salariul net al unul lucrator in constructii platit cu salariul minim garantat va fi de 2362.

Stabilirea de salarii sub valorile mentionate reprezinta incalcare a legii, iar angajatorii care fac acest lucru risca amenzi cuprinse intre 300 de lei si 2000 lei.

Salariul se plateste cel putin direct salariatului sau unui imputernicit, cel putin o data pe luna, la o data stabilita intre angajator si angajat in contractul individual de munca, contractul colectiv de munca sau prin regulament de ordine interioara.

In caz de deces al salariatului, drepturile datorate pana la data decesului se platesc, in ordine, sotului supravietuitor, copiilor majori ai defunctului sau parintilor salariatului decedat.

Salariul nu poate fi stabilit prin discriminari pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala.

Recomanda informatia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *