Turism

Cum se construieste meniul unei gradinite pe o saptamana intreaga

Recomanda informatia!

Un meniu de gradinita nu se scrie dupa gust. Se scrie dupa cinci constrangeri care se bat
cap in cap: valorile nutritionale cerute pentru varsta, bugetul pe zi, ce accepta copiii
sa mestece, ce se transporta fara sa se strice si ce se poate gati in aceeasi bucatarie in
acelasi interval de doua ore. Am stat de vorba cu oameni care fac asta zilnic si partea
interesanta e cat de putin loc de improvizatie ramane.

Se porneste de la proteina, nu de la felul principal

Ordinea la care se gandeste orice bucatar de colectivitate e inversa fata de restaurant.
Prima decizie e cate grame de proteina intra in ziua respectiva si de unde vin: carne
alba, carne rosie, peste, lactate sau leguminoase. Abia apoi se aleg preparatele care duc
proteina aia la copil intr-o forma acceptata.

De aici vine si structura previzibila a unei sapatamani bune: doua zile cu carne alba, o
zi cu peste, o zi fara carne cu leguminoase sau lactate, o zi cu carne rosie in cantitate
mica. Nu e o moda vegetariana, e felul in care se acopera aminoacizii si fierul fara sa se
depaseasca grasimile.

Ciorba nu e umplutura

Un lucru care surprinde parintii: supa sau ciorba de la inceput nu e acolo ca sa umple
farfuria mai ieftin. E vehiculul cel mai eficient pentru legume la copiii care refuza
legumele intregi. Un morcov ras si fiert intr-o ciorba de pui ajunge mancat; acelasi
morcov, pus fiert langa cotlet, se intoarce in tava.

Vezi si:  Destinatii din America de Sud de descoperit neaparat

De asta meniurile de colectivitate incep aproape mereu cu ciorba, si de asta bucatariile
serioase tin retetele de ciorba cat mai simple. Cu cat sunt mai putine ingrediente
puternice, cu atat scade riscul ca jumatate de grupa sa refuze.

Transportul decide jumatate din meniu

Aici se vede diferenta intre teorie si practica. Mancarea de gradinita se gateste in
bucatarie, se pune in recipiente si ajunge la copil o ora mai tarziu. Tot ce isi schimba
textura in ora asta iese din discutie.

Rezista bine: ciorbele, tocanitele, orezul, pastele scurte cu sos, piureurile, pulpele si
pieptul de pui la cuptor, chiftelele la tava. Nu rezista: cartofii prajiti, pestele
pane, orice fel de crocant, pastele lungi care se lipesc, salatele cu dressing turnat
dinainte. Un furnizor care pune snitel pane in meniu de trei ori pe saptamana fie il
livreaza la doi pasi, fie nu ii pasa cum ajunge.

Un exemplu concret de organizare pe litoral: serviciul de
catering pentru gradinite in Constanta
livreaza in Constanta, Mamaia, Navodari si Mamaia Nord, cu meniu nou in fiecare saptamana
si un pret standard de 22 de lei pe copil pe zi, iar pentru meniuri personalizate se
stabileste separat. Cifra de 22 de lei spune, de fapt, cat de strans e calculul: din ea
ies materia prima, gatitul, ambalajul si drumul.

Alergiile schimba toata logistica, nu doar o farfurie

Cand intr-o grupa exista un copil cu intoleranta la gluten sau la lactoza, nu se schimba
doar portia lui. Se schimba fluxul din bucatarie: alte suprafete de lucru, alte ustensile,
alta ordine de gatire, ambalaj marcat separat si o persoana care raspunde de el.

Vezi si:  Ponturi pentru organizarea sejurului in Cehia

De asta furnizorii care accepta usor “da, facem si fara gluten” merita o intrebare in plus:
unde se gateste portia aia si cum se eviza contaminarea incrucisata. Un raspuns concret
suna a experienta. Un raspuns general, mai putin.

La fel de important: parintii sa primeasca meniul saptamanal in avans, cu valorile
nutritionale, ca sa poata completa acasa ce lipseste. Un copil care mananca la gradinita
proteina si legume are nevoie seara de altceva decat unul care a mancat paste.

Ce intreb eu daca aleg un furnizor

Cate grame are portia, pe varste. O portie de gradinita mica nu e egala cu una de grupa
mare, iar furnizorii care dau acelasi gramaj tuturor economisesc pe cei mari.

Cine gateste si unde. O bucatarie de restaurant care livreaza si la gradinite e, in
general, mai bine echipata decat una facuta doar pentru catering ieftin, si are personal
obisnuit sa fie judecat zilnic de clienti care vad farfuria.

Cum se schimba meniul. Daca aceeasi lista se repeta la doua saptamani, copiii o invata si
incep sa refuze. Rotatia reala e pe patru sau cinci saptamani.

Ce se intampla intr-o zi cu probleme. Se strica o masina, se opreste curentul, un cuptor
cedeaza. Un furnizor serios are un plan si il spune, nu se supara de intrebare.

Partea care nu apare in oferte

Copiii sunt cel mai sincer control de calitate din industria alimentara. Nu au diplomatie
si nu se prefac. Daca mancarea e buna, tava se goleste; daca nu, se aduna. Orice furnizor
care lucreaza de mai mult timp cu gradinite are un caiet, formal sau nu, cu ce merge si ce
nu, iar caietul ala valoreaza mai mult decat orice fisa tehnica.

Vezi si:  Descopera Bucovina si ai cazare ieftina in Suceava

Ultimul lucru, poate cel mai putin discutat: mancarea de gradinita ii formeaza gustul unui
copil pentru mult timp. Un copil care mananca trei ani ciorba adevarata si legume fierte
normal nu le va considera pedeapsa mai tarziu. Unul care primeste trei ani sosuri dulci si
pane, da.

Recomanda informatia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *