Piscina ca afacere
Pe o asemenea vreme fierbinte, cine a fost destul de inspirat sa-si construiasca o piscina in curte este de doua ori castigat. Mai ales daca vrea sa imparta racoarea apei cu altii.
La tara, de exemplu, unde nu exista concurenta in domeniu, cativa gospodari cu initiativa au acum un succes nebun cu bazinele in care invita. tot satul si taie bilete la intrare.
La Costisa, in judetul Neamt, piscina acestor gospodari este mai faimoasa decat discoteca. Stapanul casei si sotia lui au lucrat in ultimii zece ani in panificatie, apoi si-au construit o locuinta la tara, unde aveau deja teren.
S-au gandit, special pentru veri toride ca aceasta, sa aiba si o piscina, prima din tot satul. Vestea s-a raspandit ca fulgerul.
Vazand ca vine tot mai multa lume, omul s-a gandit sa imbine utilul cu placutul si a stabilit un pret de intrare de 15 lei. Chiar si asa e inghesuiala in curtea lui.
De vreme ce omul are si un iaz in curte, gratarul cu peste e la ordinea zilei.
Aceeasi idee au avut-o si doi frati din Lespezi, judetul Bacau. Amandoi tineri si populari in sat, au inceput sa aiba tot mai multi invitati la piscina si au pus si ei un pret de intrare, tot de 15 lei.
Cert e ca pana la primele ploi de toamna, piscinele vor ramane animate.