Afaceri online

Istoria blugilor si brandurile celebre precum Levi\\\\\\\’s

Recomanda informatia!

Este uimitor cum un produs dezvoltat in urma cu 500 de ani alimenteaza in prezent o industrie de miliarde de dolari. Anual, 450 de milioane de perechi de jeans se vand pretutindeni in lume. Cu siguranta, nimeni nu ar fi putut prezice ca o tesatura purtata  zilnic de marinarii genovezi va evolua intr-un fenomen al industriei textile si de fashion, asa cum este astazi jeans-ul.

\\"Blugi„Foarte usor de purtat, comod, usor de accesorizat. Potrivit in orice situatie si in orice moment al zilei, fie ca mergi la serviciu cu ei, la un picnic sau intr-un club”. Astfel defineste Stefan Musca, designer, articolul vestimentar care l-a consacrat in moda din Romania. „E clar o uniforma universala jeans-ul”, spune Musca, care sustine ca „in 80 la suta din cazuri acest articol vestimentar te scoate din impas”.

Relativ recent a intrat si in preferintele romanilor, afirma acesta, amintind de perioada in care blugii erau marfa de contrabanda, produs de export ce se afla doar in garderoba celor alesi. „M-am apucat sa desenez si sa creez jeansi intr-o joaca”, rememoreaza inceputul Stefan Musca, in urma cu 13 ani. „Eram pusti si voiam sa am haine funcky, cu care sa merg in cluburi”. De atunci, joaca s-a transformat in business, iar numele lui a devenit cunoscut publicului larg de cand colaboreaza cu echipa de la Neatza cu Razvan si Dani. „Publicitatea m-a ajutat”, recunoaste designerul al carui nume a fost vehiculat odata cu aparitia lui Dani Otil, in decembrie anul trecut, la deschiderea Festivalului Dakino, imbracat cu o pereche de blugi ce aveau desenat un penis. Pantalonii n-au fost semnati de Stefan Musca, cum s-a crezut initial, ci au fost cumparati de Otil din strainatate. In spatele buclucasilor jeansi se afla si o poveste, explicata de cel care i-a imbracat intr-o emisiune tv.

„Treaba cu blugii este un manifest. Sigur, unii au inteles, altii nu. Am vazut pantalonii si i-am zis Mihaelei: «Bai, uite blugii care definesc presa tabloida din jurul nostru»”. Asa ca, sustine prezentatorul matinalului de la Antena 1, pentru a demonstra ca presa nu vede un cuplu normal de pe planeta, ci doar sex, a decis sa achizitioneze blugii porno. Gestul lui Otil a avut succesul scontat – blugii cu penis au prins, in defavoarea evenimentului la care au fost purtati in lume. Dar despre ce jeansi este vorba? Despre marca D-Squared, mai precis modelul din colectia Suspender Sex jeans. Potrivit informatiilor vehiculate in mass-media, pantalonii impricinati au costat 481 de euro. „Nu sunt o mare smecherie”, spune Stefan Musca. In strainatate nimeni nu da atentie unui articol de acest fel, mai spune designerul, care a probat asta pe pielea lui dupa ce s-a plimbat o saptamana cu ceva asemanator pe strazile unei capitale europene. „Doar la noi iese in evidenta asa ceva, si asta datorita lipsei de educatie in domeniu”, conchide Musca.

Nasterea legendei

Secolul XVI

Unul dintre cele mai puternice simboluri americane, isi are originea, de fapt, pe vechiul continent Europa. In secolul XVI, marinarii din Genoa obisnuiau sa poate haine din „jean“, un material textil foarte rezistent. Imprumutat mai tarziu de americani, s-a transformat in „jeans“.

Secolul XVIII

La inceput, hainele din „jean“ erau confectionate dintr-un amestec de diferite fibre textile rezistente. Avantul schimburilor comerciale inregistrat in secolul al 18-lea, munca slavilor si inmultirea plantatiilor de bumbac au transfortat acest amestec textil intr-o tesatura exclusiv din bumbac. Click aici pentru un magazin online cu blugi originali pentru barbati. Hainele croite din acest nou material erau preferate de muncitorii americani pentru ca erau foarte rezistente si nu se uzau usor. O vopsea obtinuta din plante din America si India era folosita pentru a colora aceste haine in bine-cunoscuta culoare albastru inchis.

Secolul XIX

In anul 1848, in California, nu departe de San Francisco, a inceput celebra „Goana dupa aur“ (Gold Rush). Minerii au inceput sa vina cu miile si aveau nevoie de haine care sa reziste cat mai bine si cat mai mult timp. In 1853, Leob Strauss, cunoscut mai tarziu ca Levi Strauss, s-a mutat din New York la San Francisco, profilandu-se pe confectionarea de haine pentru mineri.

Niturile

Una dintre cele mai mari probleme ale minerilor in ceea ce priveste noii pantaloni era reprezentata de rezistenta buzunarelor, care se rupeau destul de repede. Jacob Davis a vazut rezolvarea acestor probleme prin prinderea buzunarelor de pantaloni cu ajutorul unor nituri metalice. I-a scris lui Levi Strauss, caruia i-a oferit un parteneriat in schimbul brevetarii acestei inventii. Strauss a acceptat imediat si astfel a inceput producerea „salopetelor nituite“, asa cum erau cunoscuti jeansii la acea vreme.

1886: Eticheta

Anul 1886 a mai „accesorizat“ jeansii lui Strauss cu o mica eticheta de piele, pe care era desenata o pereche de pantaloni trasa de doi cai in directii diferite. Atat de puternici erau pantalonii lui Strauss, incat nici caii nu puteau sa-i rupa, dupa cum afirma fabricantul.

1930: Febra Western

Anii 1930 au reprezentat un adevarat avant al industriei de filme Western la Hollywood, iar cowboy-ii, de cele mai multe ori imbracati in jeansi, erau foarte populari. Pantalonii din bumbac au inceput si ei sa se bucure de o trecere din ce in ce mai mare printre americanii de rand.

1940: Razboiul

Productia de jeansi a scazut in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar „salopetele nituite“ (copper-riveted waist overalls) au fost scoase din America si raspandite in intreaga lume de soldatii americani, care obisnuiau sa le poarte atunci cand erau in permisii. Dupa razboi, compania Levi Strauss a inceput sa-si vanda pantalonii in afara Americii. Companiile rivale Wrangler si Lee au inceput sa concureze Levi Strauss pentru o bucatica din aceasta noua piata.

1950 – 1960: Rebelii

In anii ’50, denim-ul a devenit tot mai popular printre tineri, reprezentand un simbol al adolescentilor rebeli din programele si filmele TV, precum James Dean in filmul „Rebel fara cauza“ din 1955. Unele scoli din SUA chiar le-au interzis elevilor sa poarte acesti pantaloni. Adolescentii au inceput sa numeasca aceste salopete „pantaloni jeans“. Si asa le-a ramas numele.

In anii ’60, jeansii au inceput sa fie preferati printre studenti, croiala incepand sa fie din ce in ce mai diversa, pentru a se potrivi cu moda anilor ’60.

1970: Atelierele

Cum legislatia in comertului mondial a devenit tot mai relaxata, spre sfarsitul anilor ’70 jeansii au inceput sa fie intalniti tot mai des in atelierele din sudul Statelor Unite. Si cum muncitorii erau prost platiti, jeansii au devenit tot mai ieftini.

1980: Jeansii „de firma“

In anii ’80, jeansii au devenit, in sfarsit celebri, dupa ce tot mai multi creatori de moda au inceput sa croiasca in propriul stil. Vanzarile au inceput sa urce din ce in ce mai sus.

Dictionar:

Jeans – In secolul XVI, marinarii din Genoa obisnuiau sa poate haine din „jean“, un material textil foarte rezistent. Imprumutat mai tarziu de americani, s-a transformat in „jeans“.

Denim – facut celebru de Levi Strauss, demin-ul vine, cum altfel, tot din Europa, fiind, de fapt, „serge de Nimes“, un material textil originar din Nimes, Franta.

Recomanda informatia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *